Infiintarea firmei, acum fara acordul vecinilor

Infiintarea firmei, acum fara acordul vecinilor

Sfarsitul anului aduce vesti bune pentru antreprenorii actuali, dar mai ales pentru cei in devenire. Camera Deputatilor a aprobat un proiect mai vechi care prevede infiintarea firmelor cu sediu in apartament fara acordul vecinilor. Proiectul de lege a fost initiat de un deputat USR care sustine ca lupta pentru debirocratizare.

In Anglia, de exemplu, poti deschide o firma in două ore. De ce trebuie noi sa fim mereu cei in care firmele funcționeaza cel mai greu? Nu e niciun motiv.
Claudiu Nasiu, deputat USR, initiatorul proiectului de lege

Infiintarea firmei fara acordul vecinilor se refera doar la stabilirea sediului social in apartament, fara desfasurarea activitatilor comerciale. Prevederea ii ajuta si pe cei cu profesii liberale sa isi obtina o adresa de corespondenta, putand astfel sa isi defasoare activitatea in mod legal.

Proiectul de lege mai include o prevedere ce va bucura si mai mult: eliminarea restrictiei prin care o persoana (fizica sau juridica) putea fi asociat unic doar intr-o singura societate cu raspundere limitata.

Pentru ca aceste prevederi sa devina aplicanile trebuie ca legea sa fie promulgata de Presedinte si apoi publicata in Monitorul Oficial. Avand in vedere climatul politic actual, nu exista motive de ingrijorare in acest sens. Intrarea in vigoare este doar o chestiune de timp.

Update 25 ianuarie:

Va mai dura ceva timp pana la intrarea in vigoare deoarece legea a fost trimisa spre reexaminare Parlamentului. Presedintele si-a exprimat ingrijorarea fata de ridicarea restrictiei actuale prin care o persoana poate fi asociat unic intr-o singura firma.

Update 4 iulie 2020:

Legea a fost publicata in Monitorul Oficial, ceea ce inseamna ca in 3 zile intra in vigoare modificarile la legea societatilor comerciale, si anume:

  • poti infiinta firma si avea sediul social in apartament de bloc fara acordul vecinilor (daca nu se desfasoara activitate economica)
  • poti avea in apartament sediul social pentru mai multe societati decat numarul camerelor
  • poti fi asociat unic in mai multe societati